Termentul „tact” derivă din cuvântul „contact”, semnifică contactul cu mediul și implică etichetarea sau descrierea a ceea ce a intrat în contact cu simțurile noastre. Motivația pentru tact provine din dorința de a împărtăși o experiență cu un ascultător și este menținută de reacția sau răspunsul primit de ascultător.
Skinner a definit tactul ca un operant verbal care este sugerat de un anumit obiect sau eveniment, sau de proprietatea unui obiect sau a unui eveniment și care este menținut de consecințele naturale ale ascultătorului. De exemplu, tactul este atunci când un copil spune: „Câine!” atunci când vede un câine iar mama zice: „Așa este, este un câine!”.
Se spune că tactul reprezintă unul dintre cei mai importanți operanți verbali depinzând de el și alți operanți verbali (Sundberg, 2015). Așadar, un repertoriu ridicat de etichetări (eng.: tact) precede cereri (eng: mand) și abilități de conversație (eng.:intraverbal) mai avansate.
Tactul facilitează, de asemenea, interacțiunile sociale deoarece oferă ascultătorului informații specifice necesare pentru a se angaja în comunicare. De exemplu, doi copii care se joacă, vor folosi tactul pentru a atrage partenerul în joc. (de exemplu, copilul A: „Bebelușului îi este foame!”) iar copilul B spune: „Iată sticla!”).
Recomandări pentru a preda tactul copiilor cu TSA:
Predarea tactului se face în medii naturale, folosind diverse exemplare, variind antecedentele verbale (SD-urile) sau neutilizându-le, alegând obiecte relevante pentru a fi utilizate în mediul natural al copilului și folosind întăriri sociale (de exemplu, „Da, îl văd și eu pe elefant!”) (Goldstein, 2002; Schreibman et al., 2015).
Intervențiile care sunt făcute în mediile naturale pot crește probabilitatea copiilor de a emite etichetări în timpul unor activități similare chiar și după încheierea intervenției.
Pentru că etichetările sunt menținute de interacțiunea socială, poate rezulta un repertoriu ridicat de tact în apariția altor operanți verbali precum cereri și intraverbale (adică conversații; Sundberg, 2015). Deși tactul este menținut prin întărirea socială în mediul natural, este dificil să învățați copiii cu TSA doar cu întărire socială (de exemplu, laudă verbală), (Zwaigenbaum et al., 2005). Astfel, în intervenții se folosesc itemi preferați, alimentari și întăritori precum tokeni oferiți pentru răspunsuri corecte și independente. Cu toate acestea, în mediul natural, recompensa poate fi limitată la întărire socială naturală din partea ascultătorului. Dacă se utilizează recompense alimentare sau obiecte pe care copilul le preferă, asociați-le cu o întărire socială la începutul intervenției deoarece în timp ce se estompează întărirea artificială poate crește probabilitatea ca încurajarea și lauda să funcționeze ca un întăritor în mediul natural (LeBlanc, 2009).
Pe lângă exemplarele multiple, folosiți o varietate de indicii verbale sau stimuli discriminativi (de exemplu, doar obiect, obiect și întrebare, „Ce este?" sau indicii verbale variate „Ce este în cutie”? „Ce vezi”?).
Sursa:
Bak, M. S., Dueñas, A. D., Avendaño, S. M., Graham, A. C., & Stanley, T. (2021). Tact instruction for children with autism spectrum disorder: A review. Autism & Developmental Language Impairments, 6, 2396941521999010.
Hassler, E. A. (2018). The effects of tact training for students diagnosed with Autism: Will stimulus equivalence be demonstrated through the acquisition of intraverbal responses?.
Roxana Pușcuță, Psiholog, Consultant ABA